1 CANDREA ANTONETA ARTE VIZUALE ȘI ABILITĂȚI PRACTICE GHID METODOLOGIC PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR 2 ANTONETA CANDREA GHID METODOLOGIC PENTRU DISCIPLINA ARTE VIZUALE ȘI ABILITĂȚI PRACTICE METODE, PROCEDEE ȘI TEHNICI SPECIFICE ACTIVITĂȚILOR DISCIPLINEI ARTE VIZUALE ȘI ABILITĂȚI PRACTICE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR Editura Sfântul Ierarh Nicolae 2026 3 CUPRINS ARGUMENT……………………………………………………………………………... 4 ELEMENTE DE LIMBAJ PLASTIC UTILIZATE ÎN CADRUL DISCIPLINEI ARTE VIZUALE ȘI ABILITĂȚI PRACTICE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR Educația estetică și educația artistică………………………………………………………. 6 Expresivitatea elementelor de limbaj plastic………………………………………………. 7 Punctul……………………………………………………………………………… 8 Linia………………………………………………………………………………... 9 Forma……………………………………………………………………………….. 10 Dimensiunea………………………………………………………………………... 11 Cromatica…………………………………………………………………………… 12 Evoluția desenului din perspectiva dezvoltării psihofizice a copiilor……………………… 14 METODE, PROCEDEE ȘI TEHNICI FOLOSITE ÎN ACTIVITĂŢILE ARTISTICO- PLASTICE ALE DISCIPLINEI ARTE VIZUALE ȘI ABILITĂȚI PRACTICE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR Metode și procedee aplicate în activitățile de desen, pictură, modelaj și colaj……………… 17 Tehnici plastice de lucru utilizate în învățământul primar………………………………...... 30 Importanța dezvoltării sensibilităţii artistice și a stimulării potențialului creativ al elevilor prin activitățile artistico-plastice…………………………………………………………………. 43 BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………… 47 4 ARGUMENT Lucrarea de față prezintă noțiuni referitoare la valoarea formativă a desenului, picturii, modelajului și colajului și dezvoltarea imaginației creatoare a elevilor în cadrul activităților artistico-plastice desfășurate în învățământul primar, prin utilizarea elementelor de limbaj plastic: punctul, linia, forma, dimensiunea, cromatica, evoluția desenului din perspectiva dezvoltării psihofizice a acestora, prin metodele și procedeele utilizate în activitățile de desen, pictură, modelaj și colaj care pot fi îmbinate cu tehnicile plastice de lucru specifice. Manifestarea potenţialului de creativitate trebuie să înceapă cu iniţierea în stăpânirea elementelor de limbaj plastic, în dezvoltarea observaţiei, în dezvoltarea imaginaţiei şi stimularea formelor de expresie raportate la disponibilităţile de vârstă şi temperament ale elevilor. Un prim pas în activitatea cu copiii este acela de a observa abilităţile artistice ale acestora, talentele, încurajarea intereselor şi a încrederii în forţele proprii, a cunoaşterii posibilităţii de realizare din punct de vedere artistic a temelor preferate de subiecți, dacă sunt îndrumaţi, ajutaţi și încurajaţi, fie că activitatea respectivă se desfăşoară individual, colectiv sau în grupuri. Consider că educaţia artistico-plastică ar trebui să înceapă de la simple activități de observare a formelor, culorilor şi mişcării. Încă din copilărie emoţiile noastre sunt în special legate de evenimente ori spectacole pe care le marcăm, prin tradiţie sau prin uzanţă, prin culori. Culorile reprezintă un anumit limbaj care, fiind mai puţin rigid decât cel al cuvintelor, reproduc nuanţe pentru a transmite integral o stare de spirit. Creativitatea este specifică tuturor, în limitele dezvoltării normale. Fiecare dispune de un potenţial creativ, respectiv de unele însuşiri favorizante actului creator. Mediul ambiental este esenţial pentru stimularea creativităţii. manifestarea acestei capacități trebuie să înceapă cu iniţierea în stăpânirea elementelor de limbaj plastic, în dezvoltarea spiritului de observaţie, în dezvoltarea imaginaţiei şi stimularea formelor de expresie specifice disponibilităţilor de vârstă şi temperament. Disciplina arte vizuale și abilități practice se referă la însușirea unor deprinderi instrumentale şi tehnici de expresie plastică prin desen, pictură, modelaj și colaj, dar şi la 5 dezvoltarea capacităţii de percepție a realităţii înconjurătoare. Efectele formative de durată ale acestor achiziţii determină dezvoltarea sensibilităţii estetice, a expresivităţii şi creativităţii, activizează funcţiile cognitive. În școală, aceasta trebuie să înceapă de la experienţele de observare a formelor, culorilor şi mişcării. Este important ca activitatea să se desfăşoare în special într-un mediu stimulativ, care să invite la sesizarea, aprecierea, redarea creativă a realului, la achiziționarea de impresii privind realitatea, la dezvoltarea sensibilităţii faţă de diversele ei forme obiective. La început, copilul care intră la clasa pregătitoare nu poate schița forme corecte care să-i reprezinte ideile, sentimentele şi are nevoie să înveţe noțiunile unui limbaj nou, specific artei, cu elementele sale fundamentale: punctul, linia, forma, compoziţia. Primele sale cunoştinţe sunt legate de culoare, nu și de formă. Este important ca el să numească mai întâi culorile, să le recunoască şi să le utilizeze. Pe parcurs, va şti să prețuiască un lucru de artă, să privească şi să înţeleagă o lucrare, un tablou pentru ca, apoi, să devină sensibil la frumosul din mediul înconjurător. Pe parcursul carierei didactice, am sesizat că, atunci când colorează, pictează, când utilizează hârtia, plastilina, şcolarului i se formează răbdarea, perspicacitatea, gustul estetic, caracteristici care îi vor completa personalitatea şi, chiar dacă nu va ajunge artist, va avea viaţa sufletească bogată, poate fi mai sensibil și mai fericit. Autoarea 6 ELEMENTE DE LIMBAJ PLASTIC UTILIZATE ÎN CADRUL DISCIPLINEI ARTE VIZUALE ȘI ABILITĂȚI PRACTICE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR Educația estetică și educația artistică Expresia de educaţie estetică, în terminologia pedagogică, este tratată în paralel cu termenul de educaţie artistică, presupunând pregătirea omului pentru arte. Educaţia artistică este partea principală a celei estetice. Educaţia estetică vizează frumosul artelor: literatura (arta cuvântului), muzica (arta sunetului), pictura (arta formei şi a culorii), coregrafia (arta formei în mişcare) etc. Acest tip al educației are în vedere frumosul din viaţă, corelat cu cel al naturii şi al artei: tablourile naturii oferă privirii forme, culori, peisaje, dau un imbold fanteziei, dezvoltând sensibilitatea, simțul estetic, gândirea creatoare. Arta, mediul ambiant şi viaţa socială, în tot ce reprezintă, oferă cadrul specific pentru educaţia prin frumos, dar şi primul imbold spre creaţia acelui frumos de la cea mai timpurie vârstă, în cele mai originale mijloace de exprimare. Miezul educaţiei estetice îl presupune, pe de o parte educarea simţului pentru frumos, iar pe de altă parte îndrumarea copiilor spre creaţie artistică şi pregătirea în vederea înţelegerii reale, plastice a vieţii, prin prisma artei. Ei trebuie orientați de la vârstă fragedă să observe tot ce este frumos în lumea înconjurătoare. Fiecare om simte nevoia de frumos, doreşte să observe privelişti minunate, să îl fascineze măreţia naturii, să asculte muzică, să participe la jocuri şi dansuri, să savureze poveşti şi basme. Obiectele şi formele estetice din mediu, din artă şi din viaţa socială au reprezentat întotdeauna o sursă de bucurii înalte. Așadar, sfera educaţiei estetice nu se limitează doar la valorificarea potenţialului educativ al operelor de artă, ci apelează şi la esteticul din natură, precum şi la manifestările acestuia în plan social. Cele mai profunde şi mai complexe impresii artistice le produce arta prin literatură, coregrafie, muzică, arte plastice, educaţia artistică reprezentând partea centrală a educaţiei estetice. 7 Domeniul educaţiei estetice al disciplinei arte vizuale și abilități practice este mult mai larg și se referă la toate cele trei categorii de valori estetice: ale naturii, ale societăţii, ale artei. Educaţia artistică lucrează numai cu valorile artei și presupune un registru metodic potrivit fiecărui gen de artă, iar forţa de pătrundere asupra personalităţii umane este profundă. Educaţia estetică nu se realizează la modul general, în orice moment când avem de-a face cu o operă de artă şi cu un subiect real care percepe acea operă. Creaţia artistică se referă la existenţa unui autor (artistul), a unui mod de realizare (procesul de creaţie), a unui produs (creaţia, opera) şi a percepţiei estetice (receptarea artistică). Obiectivele educaţiei estetice din școală urmăresc să-l aşeze pe copil în relaţie de armonie cu natura, societatea, arta, să-i formeze şi să-i perfecţioneze percepţiile despre frumos, să-i formeze gustul ce reprezintă echilibrul, să-i formeze deprinderi artistice, să-i ofere instrumente diverse de exprimare publică. Expresivitatea elementelor de limbaj plastic Cel care îl atrage pe elev şi îl ajută să-şi exprime trăirile, nedumeririle, emoțiile şi modul în care percepe realitatea este limbajul plastic. Instrumentarea cu principalele elemente ale limbajului artistic îl va lansa spre dezvoltarea unor acţiuni care reliefează aptitudini artistice, creativitatea sau creaţia. Eventualele reţineri ale acestuia, aflat în faţa foii de hârtie, vin din neştiinţa utilizării instrumentelor artei plastice. Sentimentul frustrării artistice, al neputinței de a se bucura de roadele stăpânirii limbajului plastic, devine mai pregnant decât oricare altă insatisfacție. Ignorarea efectelor fizico-psihologice și comportamentale, deci și instrumentale ale culorii, liniei, formei spațiale poate contribui prin aceste elemente fundamentale ale limbajului plastic, constituite în agenți fizici externi, neasimilați, la declanșarea acelor dezechilibre ale nerealizării. 8 Elementele de limbaj plastic (punctul, linia, forma spontană) combinate prin diferite tehnici ale artei plastice sunt suportul pe care educatul îşi poate clădi conduita creativă. Interesul lui pentru activitate şi creativitate poate fi stimulat prin: utilizarea unor materiale variate pentru lucru (creioane colorate, carioca, acuarele, ştampile, şabloane etc.); folosirea unor materiale ajutătoare (siluete decupate, faianţă, lucrări parțial începute, coli de hârtie de culori şi dimensiuni diferite, tăviţe de carton, sticlă); aplicarea anumitor tehnici speciale (dactilo-pictură, tehnica ştampilei, tratarea suprafeţelor cu ceară, tehnica stropirii, a scurgerii, a suflării cu paiul, pictura cu mâinile, pictura murală etc.). Punctul Punctul este orice formă plană sau spațială ale cărei dimensiuni (înălțime, lățime și lungime) sunt diminuate sau tind să se micșoreze în același timp și proporțional, până la despărțirea lor în totalitate în cea mai mică formă plastică, în raport cu o anumită mărime de suprafață suport. Cu privire la formele materiale din natură, se consideră ca puncte atât formele mărunte (granulele de nisip, florile și insectele, picăturile de ploaie, fulgii de zăpadă, scânteia etc.), dar și formele micșorate ori care tind să se micșoreze datorită plasării spațiale. De exemplu, o casă poate deveni punct când aceasta apare redusă ca mărime în comparație cu suprafața și celelalte elemente componente ale spațiului. Un punct de culoare caldă sau deschisă este mereu corelat cu obiectele din mediul înconjurător care sunt apropiate și îndrăgite de copii (fluturi, flori, gâze), pe când punctele de aceeași mărime, însă în culori reci sau întunecate, sunt combinate cu imagini depărtate lor sau mai puțin agreabile (roiuri de albine, grindină, stele). Important este ca atunci când ei aștern pe foaie un punct de o anume mărime și culoare, să pătrundem în imaginația acestora, să-i cerem ca acel element mic și simplu să însemne ceva. Ei trebuie să-l aștearnă conștient, să știe de ce l-au plasat într-un loc, de ce l-au colorat cu o anumită culoare. 9 Se pot compune suprafețe utilizând numai punctul diferit colorat, în funcție de ce vrea elevul să comunice sau să redea. Punctele vor fi grupate aglomerat sau aerat, viu colorate sau șterse, mari sau mici, alcătuind forme. În imaginație, punctul poate semnifica orice lucru ori trăire. Trebuie doar să-i sugerăm să aleagă forma, culoarea, locul în compoziție, toate într-un mod cât mai sugestiv. Pentru obținerea lui este necesar să atingem pensula încărcată de culoare pe hârtie. Urma va fi mai mare sau mai mică, în raport de elementul folosit. În realizarea unor puncte mici se vor pregăti creioane, bețișoare subțiri, coada pensulei care vor fi înmuiate în culoare, iar pentru puncte mari, pensule groase, cu vârf drept sau degetul înmuiat în acuarelă. Aglomerările de puncte pot reconstitui mulțimea frunzelor unor arbori, însă dispersarea lor poate sugera împrăștierea de vânt. Utilizând gruparea aglomerată sau aerată a punctelor, se pot lucra peisaje, naturi statice, vase cu flori etc. Linia Definită ca punct în mișcare, linia are, ca și punctul plastic, aceleași stări potențiale și dinamice, semnifică mijlocul de comunicare a afectivității și inteligenței omului. Linia reprezintă, prin valoare și mișcare, ideea de formă, de spațiu și de culoare. Ca element plastic, linia ia naștere dintr-un punct care pleacă la plimbare. Li se propune elevilor să lucreze ca și cum s-ar deșira un ghem, dar astfel încât să nu fie prea încâlcit. Acest procedeu îi ajută să descopere contrastul dintre linia continuă și linia întreruptă ca pe o altă formă de expresie artistică. Se oferă posibilități deosebite de grupare a liniei drepte în alcătuirea fondurilor decorative Motivele se pot distribui pe țesături, hârtie, tablouri decorative, în cadrul activităților artistico-plastice, manual sau exerciții grafice: Covorașul, Să decorăm vaza, Material pentru rochița păpușii etc. Fondurile decorative sunt ritmice și libere. În activitățile desfășurate în școală se pot orna vase de ceramică simple sau ceșcuțe, farfurioare, ouă de lemn, tăblițe de lemn sau faianță. Aceste obiecte ornate, deși nu au o întrebuințare practică așa cum o au cele lucrate de meșterii populari, dau satisfacția jocului de linii, forme și culori, bucuria de a recrea ritmul naturii vii. Next >